Cum evoluăm?

Pe zi ce trece vedem tot mai mulţi tineri care par mult mai maturi decât sunt de fapt, deşi comportamentul lor nu are legătură cu aspectul. Dacă am face o comparaţie între fetele din ziua de azi şi cele care erau acum câţiva ani, am observa că diferenţa e uriaşă. Pe atunci , copilele de 13-14 ani nu erau atât de preocupate de faptul că trebuie să se vopsească din nou pentru că le-a crescut părul şi se vede diferenţa între nuanţe, fatăăăă, nu erau preocupate de faptul că trebuie să-şi schimbe unghiile false şi nici că nu sunt suficient de bronzate.

Acuma nu zic că nu erau fetele cochete şi înainte, dar parcă nu-şi doreau atât de multe schimbări majore. Nici fondul de ten nu mai e ce a fost. Dacă înainte ne dădeam cu el doar la ocazii sau când chiar trebuia ascuns vreun defect, acum e un must-have pe faţă în fiecare zi, de dimineaţă până seara.

Nu-mi place cum evoluează lumea.  S-a dus toată gingăşia aia a tinereţii o dată cu tonele de fond de te, rimel, solar şi poze buzucate. S-a dus bucuria de a te uita la un chip angelic, o dată cu pozele în chiloţi la 14 ani şi apariţia unor noi top-modele de 16 ani care mai au puţin şi dau în anorexie.

Dar ce contează toate astea atâta timp cât noi evoluăm? Nu contează în ce sens.

Autor: Zozo

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în let's :) și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Cum evoluăm?

  1. dede zice:

    Exact…adica fetele de alta data la 13 ani cat am eu nici nu stiau ce e ala fond de ten si se jucau cu papusi. Era mult mai frumos decat fardatul si vopsitul parului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s